INTERVIU EVENIMENT! Pițurcă vorbește despre situația steliștilor la națională: „N-am nevoie de mofturoși! Cu Reghe nu voi mai dialoga, a mințit!”

INTERVIU EVENIMENT! Pițurcă vorbește despre situația steliștilor la națională:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă prezintă starea naționalei înainte de dubla decisivă cu Ungaria și Turcia pentru calificarea la CM 2014. Selecționerul vorbește deschis despre toți jucătorii și spune că e nemulțumit de relația cu Steaua

Victor Pițurcă n-a mai vorbit în ProSport de mai bine de un an. Fără a jigni, fără a fi agresiv, s-a declarat nemulțumit de anumite informații apărute în ProSport. Pe bună dreptate. Pentru că noi avem puterea să recunoaștem când greșim, găsiți alături și scuzele redacției ProSport. Interviul care le însoțește e practic starea naționalei înaintea dublei cu Ungaria și Turcia. Astăzi, în prima parte, Victor Pițurcă vorbește despre componenții naționalei și despre relația cu clubul care-i dă cei mai mulți jucători, Steaua. Veți citi de ce a întrerupt relațiile cu antrenorul Reghecampf și de ce vor fi convocați mai puțini steliști pe viitor. Sunt convins că Pițurcă își asumă un mare risc declarând public ceea ce spune în rândurile următoare. Dar nu pare un om interesat exclusiv de imaginea publică. Un interviu realizat împreună cu Leo Badea de la ProTV. Interviul va putea fi urmărit și pe sport.ro. În ediția tipărită, doar ordinea întrebărilor a fost schimbată pentru o cursivitate mai bună și din rațiuni de paginare.

Cât de îngrijorat sunteți pentru dubla cu Ungaria și Turcia?
Mai avem ceva timp. Sunt meciuri decisive, în care trebuie să câștigăm cel puțin patru puncte. Va fi greu, mai ales primul meci, cu Ungaria. Grupul e cel care decide rezultatele, va fi o presiune fantastică. E falsă ideea care s-a vehiculat de anumiți oameni de fotbal că Ungaria este o echipă slabă, sub valoarea noastră. Nu, în momentul acesta are jucători extrem de valoroși, de puternici. Am simțit-o pe pielea noastră. S-a spus că am jucat slab, dar probabil am jucat slab și din cauza adversarului.

Va fi plin stadionul?
Nu cred că se pune problema să nu fie plin. Mai ales cu Ungaria, iar dacă vom câștiga, va fi la fel și cu Turcia.

Aveți probleme în atacul naționalei, atacanții n-au echipe.
Nu sunt probleme doar în atac, și în apărare avem destule. Sunt unii jucători care deocamdată n-au echipe, e foarte grav că au început pregătirile, iar timpul presează. Mai avem puțin timp până la primul amical, dar sper să-și găsească un club până atunci. Mai ales Marica, Daniel Niculae, Marius Niculae. Pe Marius nu l-am mai văzut de mult, dar el e un luptător, poate să-și revină și să ajute și națională. Bogdan Stancu am înțeles că se va transfera la Genclerbirligi, alta e să joci în prima ligă și în cupele europene. Sper să se rezolve. Dacă nu, găsim soluții, trebuie.

Pe Marica ce-l sfătuiți?
Nu știu ce oferte are, sunt convins că va merge la un club cu renume, dar sper să o facă și el cât mai repede.

Pe cine vă bazați cel mai mult pentru dubla cu Ungaria și Turcia?
Pe cei care au fost și în ultimul timp. Au fost jucători cu Trinidad Tobago care mi-au lăsat o impresie bună, acum e important cum vor juca la echipele de club. Chițu, de exemplu, care văd că a reacționat destul de bine, are calități și forță pentru un campionat precum cel din Franța. Și Roman, plecând de la Rapid, are o evoluție bună. A revenit și Bănel, nu l-am uitat.

„Maxim nu mai are cum să lipsească”

Maxim, Rusescu?
Maxim deja e un jucător care n-are cum să lipsească din echipa națională. În cazul lui Rusescu, depinde de el ce va reuși la Sevilla, nu e ușor, are concurenți puternici. Dacă va reacționa ca la Steaua, va fi bun și pentru echipa națională.

Stanciu poate fi viitorul număr 10 la națională?
Eu l-am adus la națională înainte, am avut încredere în el, însă puțin m-a decepționat, aș fi vrut o altă reacție când a venit la Vaslui. Însă el chiar a dat înapoi, nu s-a impus ca titular acolo. Văd că de câteva meciuri joacă bine, însă ca să vină la națională trebuie să joace mult mai bine ca până acum.

Goian a făcut bine că a plecat în Grecia?
Da, mă bucur, cu el am vorbit foarte mult. Sper să-și revină repede fizic, a așteptat cam mult, are nevoie de un nivel optim fizic ca să joace bine.

Poate apărea un nume nou, surpriză?
Nu, deocamdată nu. Aș vrea ca la meciul cu Slovacia (n.r. – amical, 14 august, București) să aduc niște jucători, nu neapărat noi, care au evoluat mai puțin la națională, cei care au fost cu Trinidad Tobago. Încă ne gândim.

Vă temeți de oboseala jucătorilor care vor acumula 40 de meciuri în toamna asta? Pentru națională mă refer.
Nu, pentru că e devreme. E chiar bine pentru jucătorii care vin la națională să aibă meciuri în picioare. Mi-e frică de accidentări pentru că deja există.

Veți menaja anumiți jucători pentru amicalul cu Slovacia?
Nu neapărat, voi chema fotbaliști care să joace, să aibă reușite, să fim apoi din punct de vedere al atmosferei la cel mai înalt nivel. Lotul Slovaciei are jucători valoroși, cred că peste lotul Ungariei, dar au avut rezultate contradictorii.

„Reghecampf a spus minciuni”

E posibil să aveți divergențe cu Steaua în ce privește jucătorii convocați. Ați mai discutat cu Reghecampf?
Nu, cu Reghecampf, din momentul în care a declarat ce a declarat, niciodată nu voi mai avea un dialog. Trebuie să fie foarte clar lucrul ăsta. A spus niște minciuni de am rămas siderat, declarații care, probabil, au avut darul de a mă denigra și de a denigra întreg stafful naționalei. Că jucătorii vin de la lot nepregătiți, obosiți, grași. Păi ce să mai înțelegi? Dacă sunt obosiți, înseamnă că antrenamentele sunt tari. Dacă sunt nepregătiți și grași, înseamnă că nu fac altceva la lot decât să mănânce și să doarmă. A fost o problemă care ne-a îngrijorat. Jucătorii de la Steaua probabil sunt puțin bulversați și probabil chiar unii dintre ei au vorbit. Avem o problemă în sensul ăsta, ați văzut că la ultimul meci nici nu am convocat jucători de la Steaua. Și poate nici nu vor mai fi convocați atât de mulți jucători de la Steaua. Eu am nevoie de jucători cu caracter solid, nu mofturoși sau care, dacă obțin un rezultat mai bun, vezi Doamne, sunt fotbaliști mari! N-am nevoie de fotbaliști de genul ăsta!

Îi știți pe cei care sunt mofturoși?
Eu n-am observat așa ceva cât au stat în anturaj cu noi, doar ceea ce a apărut după acele jocuri, cu declarația antrenorului lor. Probabil s-au apropiat, există un grup acolo, sunt de partea cuiva din conducere, nu știu. Dar eu trebuie să iau măsurile potrivite.

„Vali Argăseală ar trebui să conducă”

O influență a managerului?
Nu vreau să vorbesc despre acel om. Ați văzut că nu am mai vorbit de mult timp. Nu mă interesează. Dar cu siguranță este ceva, dedesubturile care apar se inoculează jucătorilor.

Imaginea clubului a fost afectată după incidentul de la Skopje?
Nu vreau să vorbesc despre acest subiect, este problema voastră. Însă Steaua a avut de suferit din acest punct de vedere în ultimii ani.

De la un antrenor vă așteptați la așa ceva?
E de domeniul trecutului. Probabil și-a dat seama că a greșit. Probabil a fost influențat de anumite persoane și n-aș vrea ca după interviul meu să se discute acest subiect iar la nesfârșit. Din punctul meu de vedere, a trecut, n-am nimic cu nimeni, răutăți de genul ăsta există în fotbalul românesc. Mă interesează doar ca naționala să treacă bine de aceste jocuri și să ajungă la baraj.

Există un vid de putere la Steaua de când Becali a fost arestat?
Nu știu sigur cine conduce, eu cred că Vali Argăseală e cel care ar trebui să conducă. Cel care are și drept de semnătură, e un conducător ponderat, care vorbește puțin. Nu știu cine ar trebui să pună la punct anumite personaje care ies în decor și care fac rău Stelei.

„Latovlevici nu mi-a plăcut”

Pițurcă nu e impresionat de execuțiile stelistului, despre care spune că face multe greșeli în defensivă

Ce-ar însemna pentru Steaua calificarea în grupele Ligii Campionilor și ce-ar însemna ratarea calificării?
Dacă nu s-ar califica, ar fi un insucces. Dacă se califică, e un lucru normal, un club ca Steaua, păstrând tradiția, trebuie să se gândească cel puțin la primăvara europeană în Liga Campionilor. Nu e ceva ieșit din comun.

E o echipă puternică Dinamo Tbilisi?
E un avantaj pentru Dinamo Tbilisi că are un antrenor care cunoaște fotbalul românesc, cunoaște mulți jucători, i-a și antrenat. Nu cunosc atât de bine echipa, i-am văzut într-un amical cu CFR, mi-au lăsat o impresie bună, dar nu i-am urmărit special. Va fi un meci greu, dar prima șansă o are Steaua, clar.

Pentru Chiricheș ar fi bine să plece acum sau să mai aștepte?
Personal aș vrea să plece, vă spun sincer, dar dacă va rămâne și va juca la Steaua va fi foarte bine. E un caracter solid, sper să nu fie influențat de anumite persoane, să-și facă treaba în continuare. Altfel, chiar dacă e Chiricheș, are probleme cu mine. A apărut prin presă că nu știu ce ar fi vrut ei să facă la meciul cu Rapid, într-un fel să mă înfrunte pe mine! Era o mare greșeală dacă făceau asta și le-am transmis acest lucru. Cu mine nu se joacă nimeni și ei știu asta. Ei trebuie în anumite momente, când eu fac declarații despre unul sau altul, să ia ce e bun, nu să fie mai deștepți decât trebuie să fie.

Latovlevici vi se pare că a crescut în joc? Are tot felul de execuții spectaculoase.
Mie nu mi-a plăcut. Poate vouă v-a plăcut. Acele execuții nu mi-au plăcut. Sigur, cele care sunt în scop tactic, sunt importante pentru echipă. Însă în jocul lui Latovlevici sunt multe greșeli pe faza defensivă. El trebuie să-și facă în primul rând meseria de fundaș. E importantă și faza ofensivă, mai ales în campionat o face mai mult decât pe cea defensivă, dar deocamdată greșelile pe care le-a făcut la început nu le-a eliminat. Tot pe fond de ușoară relaxare. În schimb, e un băiat generos, care depune mult efort, e clar acest lucru.

De Piovaccari ce puteți spune?
Deocamdată nu și-a arătat valoarea, fiindcă a venit total nepregătit, trebuie să mai joace câteva meciuri pentru a ne da seama de valoarea lui!

Va fi un sezon mai echilibrat în Liga I sau din nou Steaua e favorită clară?
Din ce am văzut în primele jocuri, s-ar putea ca tot Steaua să se impună, fiindcă nu există un adversar să se poată bate cu Steaua. Vorbim din punct de vedere al lotului în primul rând.

Mâine, în partea a doua a interviului

Ce-și reproșează Pițurcă în dosarul Valiza
Ce spune despre blaturi și pariuri în Liga I
Există dopaj în fotbalul românesc?
De ce nu renunță la litigiul cu Mititelu
Care este viitorul lui Chivu
Cum îl infulen­țea­ză schim­barea de la FRF

 

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama…
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri:
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri: "Ieftin, joacă în România şi este aproape necunoscut publicului larg"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×